Usi, usanzi, ghjochi, burla, tarroccu :
Us, usages, jeux, plaisanterie :
« L’usu faci
leggi. » (v.
leggi)
Les us (la coutume) font loi.
A
ghjustizia ùn hè micca listessa sicondu u mumentu, i circustanzi, i ghjudici, u
locu, u paesu… U so impiegu strettu senza tena contu d’altri fatti pò purtà à
l’inghjustu. L’usi è i maneri di fà di un paesu intriciani lei è reguli cumuni
accittati da a cumunità. A so custruzzioni si faci annant’à u sennu, a saviezza
è annant’à u sapè, a pratica è i cridenzi di u populu. Raprisentani una spezia
di tavula di i leggi è di i rigulamenti nati da tutti sti fatti. Sò diffarenti
di i leggi ufficiali à spissu senza anima, senza fiatu è luntanu da i rialità
lucali, da u fattu ch’iddi piddani in contu è ripruduciani tutta a diminsioni
umana è spirituali di un populu.
La justice n’est pas identique selon le moment, les cirtonstances, les juges, le lieu, le pays… Sa stricte application sans tenir compte d’aucuns de ces facteurs peut conduire à l’injustice. Les us et coutumes d’un pays établissent des liens et des règles communes acceptées par la communauté. Leur élaboration repose sur le bon sens, sur la sagesse et sur les savoirs, les pratiques et les croyances du peuple. Ils représentent une sorte de table de lois et de règlements intégrant toutes ces données. Ils diffèrent des lois officielles souvent sans âme et loin des réalités locales, par le fait qu’ils intègrent et reproduisent toute la dimension humaine et spirituelle d’un peuple.
« L’usu viecchiu è legge. » (Calabria)
« La costumbre hace ley. » (Spagnolu)
« Usage fait loi. » (Français)
« L’usage est le tyran des langues (il prévaut sur les règles). » (Français)
« C’est être fou que d’être sage selon raison contre l’usage. » (Français)
« Plaisante justice, qu’une rivière borne ! Vérité au-deçà des Pyrénées, erreur au-delà. » (Pascal)
« Vérité hier, erreur aujourd’hui, faute demain. » (Montaigne)
« Peccadilles dans mon pays, grands péchés à l’étranger. » (Magyar)
« Un renard ne devrait pas être jugé au procès d’une oie. » (Anglais)
« Stricte justice,
grande injustice. » (Allemand)
« Paesi duve vai, usa com’è tù trovi, è parla com’è tù sai. »
« Lochi duve stai, usi cum’è trovi. »
« Terra chì tù vai, usi chì tù trovi. » (v. paesi)
Dans les pays où tu vas, prends les coutumes que tu trouves et parle
comme tu sais.
Invitazioni à intigrassi in u paesu induva si ghjunghji par campacci,
incù u mezu di a cunniscenza, è ancu di a pratica di l’usi è di a lingua di u
paesu chì ricevi.
Invitation à s’intégrer dans
le pays où l’on arrive pour y vivre, par l’intermédiaire de la connaissance,
voire même de la pratique des coutumes et de la langue du pays d’accueil.
« Chi cambia terra, deve cambiare usanza. » (Talianu)
« Paese che vai, usanza che trovi. » (Talianu)
« Donde fueres, haz como vieres. » (Spagnolu)
« Lo que se usa no se
excusa. » (Spagnolu)
« Il faut s’accommoder
aux usages du pays où l’on se trouve. » (Espagnol)
« Il faut se conformer à l’usage. » (Espagnol)
« A la terre où tu iras, danse ce que l’on dansera. »
(Catalan)
« Hè megliu à tumbà
un omu chè à guastà un usu (chè arrizzà un gattiv’usu). » (v. onori)
Il vaut mieux tuer un homme que perdre une coutume (ou qu’instituer une
mauvaise coutume).
« Ghjoculu di fora tribbulu di casa. » (v.
casa)
Les jeux d’extérieur sont une calamité pour l’intérieur.
« Ghjocu di manu,
ghjocu di villanu. » (v. esagerazioni)
« Gioco di mano, gioco di villano. » (Talianu)
„ Schérz ad man, schérz da
vilàn.“ (Emilia)
« Juego (burlas) de manos, juego (burlas) de
villanos. » (Spagnolu)
« Jeu de mains, jeu de vilains. » (Français)
In
rifarenza à u ghjocu di mani (anzianu tennis). A balla era minata incù a mani.
Quista hè stata oghji rimpiazzata da un matangheddu o una rachetta. Quiddi chì
praticavani stu ghjocu erani tnuti com’è puvaretti, com’è villani.
En référence au jeu de paume ancien (ancêtre du tennis). La balle était frappée avec la main. Cette dernière a été remplacée aujourd’hui par une batte ou une raquette. Ceux qui pratiquaient ce jeu étaient considérés comme des vilains, des pauvres.
« Jeux de feu, jeux de fous. » (Catalan)
« À chì s’ammoscia in u
ghjocu mette a coda in u focu. » (v.
baruffa)
On ne doit pas se facher en jouant.
« À chì perde à u ghjocu hè furtunatu in amore. » (v.amori, furtuna)
Qui perd au jeu est
chanceux en amour.
« Chi ha furtuna in amore non giochi a carte. » (Talianu)
« Afortunat en el joc, desgraciat en amors. » (Catalan)
« Heureux au jeu,
malheureux en amour. » (Français)
« Briu à u ghjocu, è in casa focu. »
Très actif au jeu, et un démon à la maison.
« Unu dui è
trè :
S’ellu hè nentru hjè per
tè !
S’ellu
hè fora ghjè per mè ! »
O ancu :
« Misgiu
Misgiucciu
Aghju trovu un tupucciu
S’è tù voli ghjucà
Catalina u ti darà
Ma s’è tù voli manghjà
Catalina u leterà. »
Equivalent au plon français pour désigner qqn. ou pour répartir les
joueurs en équipes.
« Cinciriola
(piscaiola), ciciriola, piglia u sangue è caccialu fora. »
Jeu d’enfants qui
se tiennent le nez en disant cette comptine, et terminent en se chatouillant.
« Cinciriola,
cinciriola, induvina quant’anni aghju eiu ? »
O
ancu :
“Ciriola,
ciriola, piglia i to libri è vai a scola.”
La
« cinciriola » est la coccinelle. Elle s’appelle aussi :
ciriola, bulella, bola buledda, spusatella, cincinella…
I ziteddi cantani sta strufula par falla bulà.
Avant qu’elle ne s’envole les enfants chantonnent cette comptine.
« Chì face u ghjattu?
U ghjattu manghja.
Chì manghja ? Manghja
a suppa.
Chì l’avemu da fà ?
L’avemu da minà. »
Ghjocu : I ziteddi tendini u pugnu incù u
ditonu pisatu. L’infilani unu annant’à à l’altru fendu una torra. Quiddu chì
mena u ghjocu pizzica i pugni fendu à cuddera. Ghjuntu in cima, a torra si
sfaci, incù pattoni è risati.
Jeu: Les enfants tendent les poings avec le pouce levé. Ils les empilent
les uns sur les autres en réalisant une
tour. Le meneur pince les poings en remontant vers le sommet. Arrivé à
l’extrémité, la tour se défait, le tout accompagné par des tapes et des rires.
« A carreuccia d’oru
chì pesa più chè l’oru
L’oru è l’argentu chì
pesanu più chè u ventu !
Una duie è trè ! A
carreuccia d’oru vola cun tè ! »
Ghjocu di a carreca : Dui ziteddi facini
una carreca tinindusi pà i pulzi. U terzu ghjucadori posa annantu. I dui
purtadori u sbalancighjani cantuchjendu sta strufuletta.
Jeu de la chaise : Deux enfants réalisent une chaise en se tenant
les poignets. Le troisième joueur s’assied dessus. Les deux porteurs balancent
le porté en chantonnant cette comptine.
« Ùn dì di nì ùn dì
di nà u cucculu vale strà
A quale in manu spinghjerà
bocca è nasu tinghjerà.”
I ziteddi infiarani a punta di u tirulu è u
facini passà di manu in manu cantuchjendu sta strfuletta. L’ultimu à tena u
tirulu era impiastratu incù u neru di u tirulu.
Les enfants enflamment la tige de l’asphodèle et la font circuler de main
en main en chantonnant cette comptine. Le dernier possesseur de la tige était
grimé avec celle-ci.
« Una volta ci era un
ricciu
Chì cullava pè u cannicciu
U cannicciu si rivolta
Torna à dilla una altra
volta. »
Altra manera di dì : cunteti a voscia chì
a meia hè detta.
Formule traditionnelle du conte (a fola). Invitation à en raconter
encore.
« Quattru è quattru
ottu
Sedeci, diciottu ;
Vintiquattru è ottu,
U to culu hè cottu. »
Sciolilingua chì moscia bè u stintu tarrucconu
monda spartu in a filusuffia corsa (a magania).
Comptine qui révèle un esprit moqueur et désinvolte très commun à la
philosophie corse (a magania).
« Chì ti pienghji tù
culombu
D’avè ti persu dui
ove ?
Ch’avarebbi da dì
pernice :
N’aghju persu dicienove
Ind’una zampata di
boie. »
Altru aspettu filosofficu di u sennu
naturali : muderà l’impurtanza di a disgrazia o di a perdita.
Autre trait philosophique du bon sens naturel : relativiser le
malheur ou la perte.
« Barba la mio barba
Dammi un saccu d’arba
Pà u mio cavaddu grisgiu
Chì si chjama
Ghjavanbrisgiu. »
Invitazioni à più di muderazioni in stu
sciolilingua.
Invitation à la modération à travers cette comptine.
“A
mo barba hè longa longa
Più
l’allisciu è più s’allonga.”
Jeu de mains
appelé « barbaliscia »:
I ziteddi ponani i so mani nantu i ghjinochji
di quiddu chì mena a partita è chì cantuchjighja sta canzunetta senza
arristassi. Impruvisighja seguiti quant’iddu ni trova par tena i ghjucadori.
Senza privena, mina annant’à i mani.
Les enfants posent leurs mains sur les genoux du meneur qui chantonne
cette comptine à l’infini. Il improvise des suites à l’envi pour détourner
l’attention des joueurs. Sans prévenir, il frappe sur les mains posées.
« Fola fuletta
Meza calzetta
Dimmi la toia
Chì la meia hè
detta. »
Invitazioni à parsiguità i foli o i raconti.
Invitation à poursuivre le récit ou les contes.
« Andemuci à lettu o belli aurori, le cose destinate allora
faremu ; pilosu contru pilosu abbraciaremu. »
Manera ridicula è schirzosa d’invità a ghjenti
à chjuda l’ochja è ad appicicà i pinuli.
Façon très coquine et humoristique d’inviter le public à fermer les yeux
et à joindre les paupières.
« Pizzicu minicu
Di natti natticu ;
Cimicu è cimicu
Quante corne resta insù ?
O ancu :
Pizzicu minicu
Di natti natticu ;
Ariò, ariò
Prendi lasciò.
Rocca, ruccagna
Vai
in Balagna ;
Vacci
tù, vacci eiu,
Ci
andarà Marcu Matteu. »
Ghjocu zitiddinu chì voli di tirà i ciuffi di un antru ziteddu, capu
bassu, è di dumandalli dopu d’induvinà quantu diti toccani u zucchinu. Esisti monda
maneri di fà sicondu i rigioni.
Jeu d’enfants consistant à tirer une touffe de cheveux d’un camarade à la
tête basse, et à lui demander après de deviner le nombre des doigts ouverts sur
la nuque. De nombreuss variantes existent selon les régions.
« Unu dui e trè
Mamma fa caffè,
Fà caffè cù l’acquavita,
Zuccaru cantu à
Margarita. »
Ghjocu chjamatu « pecura pilata »
chì principiava par a scelta di a « pecura » cantuchjendu stu
sciolilingua. L’ultimu toccu facia « a pecura ».
Jeu appelé « pecura pilata » qui débutait par la
désignation de la « pecura » en chantonnant cette comptine. Le
dernier touché faisait la « pecura ».
« Si tù sì di bon
caninu
Voltati à latu
mancinu. »
Si tu es bien vivant
tourne-toi du côté gauche.
Cantata da i ziteddi quand’iddi trovani un
aceddu fertu.
Chanté par des enfants lorsqu’ils trouvent un oiseau blessé.
« A, bi, ci, di,
pane casgiu è pisticcì. »
O ancu :
« A, bé, cé, dé, zia
Maria Picurè vendi i fighi à « bon marché ». »
A,B,C,D, pain, fromage et crèpes à la farine de châtaigne.
Canzunetta par i ziteddi.
Comptine pour
enfant.
« Dà a sparmata. »
Se toucher la main.
Accordu presu minendusi incù a palma di a
mani.
Accord conclu avec la paume de la main.
« Fà a soproffesa. »
Remettre la partie après avoir perdu lamentablement.
« Ghjocu nucente, losa prudente. »
Jeu innocent, louanges prudentes.
« À u ghjocu, rigore vince terrore. »
Au jeu la fermeté domine la panique.
« Chì s’avvezza à macchettu, s’appronti à pugnu pestu. »
Celui qui s’habitue à la tricherie, doit s’attendre à recevoir des coups.
« Ghjucà à
buschetta. »
« Fà
l’imbuschi. »
Jeu de la courte
paille.
« Ghjucà à l’accampu. »
Jouer à tenir le
siège.
Ghjoca induva si devi circà i so cumpagni, truvalli
è fughja davanti ad iddi, à u cuntrariu di u ghjocu di a piattatedda.
Jeu qui consiste
à chercher ses camarades, à les découvrir et à leur échapper, à l’inverse du
jeu de cache-cache.
« Ghjucà à
scaldamani. » (v.
educazioni)
« Adivina quien te dio, que la mano te
cortò. » (Spagnolu)
« Jouer à
mains chaudes. » (Français)
« Ghjucà à testa o
ciddu. »
« Testa o
finestra. »
“ Echar a cara o
cruz. » (Spagnolu)
Jouer à pile ou face.
« Ghjucà à coppiu è
nescu. »
Jouer à pair ou impair. Un autre jeu proche :
« Jouer à
quitte ou double. » (Français)
« Jugar a pares y
nomes. » (Spagnolu)
« Essa à tocca
tocca. »
Être dans la foulée, en suivant de près.
« Ghjucà à
saltacumpà. »
« Ghjucà à
cacciaberetta. »
Jouer à saute-moutons.
« Ghjucà à
piattatedda. »
Jouer à cache-cache.
« Hè un tarrucconu. »
C’est un
plaisantin.
« Ùn cunnosci micca u
tarroccu. »
Il ne connaît pas la plaisanterie.
Si dici di calchissia di puntiddosu.
Se dit de qqn. de susceptible.
« Burla fina ùn hà
cunfina. »
Les bonnes blagues (plaisanteries) n’ont pas de frontières.
« Scherzu longu ùn fù mai bonu. » (v. ghjochi, pruvucazioni)
Une longue plaisanterie n’est
jamais appréciée.
« Ogni bel gioco dura poco. » (Talianu)
« Il gioco è
bello quanddo è corto. » (Talianu)
« Scherzo longo non fu mai buono. » (Toscana)
“ Lo scherzo è bello quando è corto. » (Talianu)
« Les plaisanteries les courtes sont les meilleures. » (Français)
« L’imbuschi sò in u
cappeddu. »
Les jeux sont faits.